Feed on
Posts
Comments
Soseste la noi in tara primavara. Sociabila, s-a adaptat la convietuirea in apropiere de om. In general, perechea foloseste un singur cuib mai multi ani la rand.
Pasari mari, cu picioare inalte, gatul lung si ciocul lung, drept, in forma de con, de
culoare rosie. Penele corpului sunt albe, iar remigele negre. Picioarele au culoarea rosie la adult. Barza alba se hraneste cu animale mici, broaste, pesti, pe care le vaneaza in locuri deschise, unde exista umiditate.  Zborul berzei albe, este relativ lent, planat si  static, in timpul caruia isi tine gatul drept, intins catre inainte. Cuibul este construit din crengi, trestie, iarba, bete, radacini, pamant si multe altele. El este amplasat pe un loc inalt, in copaci, stalpi de electrificare, cosuri de case etc, fiind folosit si intretinut de aceeasi pereche ani de-a randul. Femela depune 3- 5 oua de culoare alba, ce sunt clocite pe timpul zilei alternativ de ambii parteneri. Dupa aproximativ 33 de zile are loc treptat eclozarea, puii ramanand in cuib inca 2 luni, parasindu-l pe sfarsitul lunii iulie.
Pe langa mlastini sau pe marginea baltilor, evita zonele impadurite intinse. Toamna migreaza
spre sud, in Africa.
23

Chira mica -
Chira mare – Sterna sandvicensis

Chira mica, prezinta penajul asemanator cu pescarusul, fruntea alba, crestetul negru, cioc de culoare galben cu varful negru.
Chira de balta, are talia mai mare decat chira mica, penaj asemanator, ciocul este rosu cu varful negru.
Chira de mare, are talia cea mai mare (40 cm) se aseamana cu pescarusul razator, deosebirea constand in ciocul mai lung, mai subtire si cu varful negru.
Se hranesc cu pesti.
Cuibaresc mai ales in zonele de ses, litoral in perechi izolate sau in colonii mici. Locul predominant de clocit este Delta Dunarii.
Sunt prezente pe timpul verii in toata tara in habitate acvatice, zone de litoral. Populatii mai mari se gasesc in Delta Dunarii luncile raurilor mari.

82

L61 cm. Este cea mai frumoasa pasare din neamul ratelor ce se intalneste la noi. Pe albul general al corpului se adauga verdele capului si al oglinzii aripilor, gulerul rosu din jurul gitului si negrul remigelor, al cozii si a doua pete de pe spate. Femela este asemanatoare. Soseste primavara, iar toamna se reintoarce la locurile de iernare. In iernile blande se pot observa exemplare pe lacurile neinghetate. Cuibareste in gauri de pamant sau in vizuinile parasite ale diferitelor mamifere, de obicei ale vulpilor, pe malurile lacurilor dobrogene, in sud-estul Deltei Dunarii ca si pe malul drept al bratului Borcea, linga Calarasi. Ponta cuprinde 8—12 oua galbui, depuse in lunile mai-iunie; clocitul este asigurat de femela si dureaza circa 28 de zile. Dupa ecloziune puii sunt capabili sa se catare pe malurile vizuinii, pentru a iesi afara. Masculul, care a stat tot timpul prin apropierea cuibului, se dovedeste un tata foarte grijuliu. Ierneaza in tinuturile din vestul Europei, in jurul Marii Mediterane, in Asia sud-vestica si in Delta Nilului.
71
16 cm. Este raspindita din tinuturile cele mai joase, cum sunt padurile de salcii din Delta Dunarii, pina in zona jneapanului din munti. Masculul este caramiziu-roseat pe obraji, gusa si piept, cenusiu pe cap si tartita, cafeniu pe spate. Femela are penajul cafeniu de  mai multe nuante. Cuibul si-l construieste lipit de scoarta cracilor groase, mascindu-l cu  licheni si muschi. Ouale, in numar de 4—5, de culoare verde-albastruie, cu pete roscate,  sint depuse inca din aprilie. Cloceste numai femela, timp de 13 zile. Pe sezon are 2—3  clociri. Cinteza este partial migratoare la noi, mai ales prin femele si tineret, care se  deplaseaza spre tinuturile nord-estice ale Africii si spre sud-vestul Asiei. Masculii, care  sunt in general sedentari, se intalnesc mai frecvent si iarna, la noi, indeosebi in  regiunile de ses.
untitled2

L17. Specie destul de cunoscuta in regiunile aride , culturi agricole, pajisti, de-a lungul drumurilor si in spatiile deschise din regiunile locuite. Adesea, intalnit in apropierea silozurilor de cereale, de-a lungul digurilor, in regiuni de coasta si docuri. Mot inalt pe crestet (ciocarlia de camp isi poate uneori ri-dica penele capului sub forma unei creste tocite), care il deosebeste de toate celelalte specii de ciocarlie cu exceptia ciocarlanului spa-niol (vezi mai jos). Cioc usor incovoiat. Colorit general cafeniu, cu pete mai intunecate pe spate; burta albastra. Putin timid. Alearga repede. In zbor pare a avea aripi mari si coada scurta. Juv. are o creasta mai scurta, iar pe spate un aspect „solzos“ deschis. Strigat clar, melancolic, de exemplu : „ui-iu“ sau „diuii“. Cantec relativ simplu, scurt, cu pauze, cu combinatii de sunete cu note clare emise in zbor sau de pe sol.

5

19 cm. Se intalneşte indeosebi in sud-estul ţarii, fiind specia de ciocirlie cea mai mare de la noi. Seamana la colorit cu celelalte ciocarlii, dar pe laturile gusei are cate o pata neagra. Cuibareste pe sol incepind din aprilie; depune 4—5 oua verzui cu pete brune, pe care le cloceste femela cca 14 zile. Se retrage spre sud numai in ierni grele si cu zapada multa. Este buna cantatoare si o buna imitatoare a glasurilor altor pasari. In captivitate, puii pot invaţa multe cintece ale altor pasari pe care le reproduc cu o voce foarte puternica. Principalul loc de iernare este in nord-estul Africii.

24

 

 Este cea mai mare pasare de prada de pe teritoriul Deltei Dunarii . Fiind sedentara in aceasta zona, acvila poate fi vazuta tot timpul anului fiind usor de recunoscut datorita marimii (70–100 cm), formei si culorii ciocului (cioc puternic de culoare galbena) cat si a coloristicii specifice ( corpul cafeniu iar capul si coada  albe). Lungimea aripilor poate atinge 250 cm. Se hraneste indeosebi cu pesti dar si cu broaste, serpi, rate ranite, iepuri si popandai.Cuibareste in arborii din vecinatatea lacurilor, mai ales in zona padurilor Letea si Caraorman. Femela depune 1-2 oua, o data la doi ani.  Clocitul este realizat alternativ de ambii parteneri si dureaza circa 40 de zile. Perechea de Codalbi are mai multe cuiburi  care sunt folosite prin alternanta de-a lungul anilor, cuiburi uriase ce sunt asezate la inaltimi. In prezent mult imputinata , aceasta specie este protejata prin lege.

6

18 cm. Este raspandita in toata tara, mai frecvent in regiunile joase, pe malul baltilor  si lacurilor, de asemenea pe malul raurilor de la ses pina la munte si pana la lacurile din golul alpin. Are penajul cenusiu cu negru pe cap, piept si coada; fruntea, obrajii si partea inferioara a corpului sunt albe. Cloceste in excavatiile din maluri, in gramezi de lemne si chiar in coperisurile de stuf ale caselor. Cuibul, completat inca din aprilie, cuprinde 4—5 oua albicioase cu pete brune-cenusii. Incubatia dureaza 14 zile, clocitul fiind asigurat mai ales sau xclusiv de femela. Creste 2—3 generatii de pui pe vara. Toamna migreaza spre  cartierele de iernat din nordul Africii si sud-vestul Asiei. In iernile blande se pot vedea exemplare ramase pe langa apele neinghetate.

35

50 cm. Prezent in toate baltile de cimpie din tara, dar in special in Delta Dunarii ca  pasare de vara. Corpul este cafeniu-deschis, cu un guler de pene cafenii-roscate in jurul gitului. In timpul reproducerii are pe cap doua smocuri de pene. Cuibul si-l instaleaza in  papurisul rar la marginea luciului baltilor, in care in a doua jumatate a lunii aprilie depune 3—4 oua lunguiete, albe, care pe parcursul clocitului devin brun-deschise. Clocitul  are loc 1—2 ori pe an si este asigurat de ambele sexe, cu schimbul, timp de 25—28 de zile. 
Puii, acoperiti cu un puf des, vargat, isi insotesc parintii la scurt timp dupa uscare,  putind inota si sa se scufunde cu multa abilitate. Hrana consta din larve acvatice, insecte si pestisori. Toamna migreaza spre tinuturile de iernare din nordul Africii, sudul Europei  si Asiei.

22

 

 L 50, A 85. Cuibareste local in SE Europei, in colonii, in arbusti pe langa lacuri si rauri, unde se afla stufarisuri intinse (deseori impreuna cu egrete si starci). Pescuieste in rauri, balti si lacuri. Se deosebeste usor de cormoranul mare si cormoranul motat prin dimensiunile sale mai mici, si, in plus proportiile sale difera: cap mai mic si in principal cioc mai scurt, coada mai lunga. In penajul nuptial capul si gatul sunt de un maro-castaniu inchis, corpul negru-verzui stralucitor cu pete mici lunguiete albicioase(ambele sexe). In timpul verii aceste pete dispar, iar barbia devine albicioasa; pieptul ia nuante maro-rosiatice. Juv. este maro inchis pe spate, iar barbia si abdomenul sunt albicioase; cioc galbui. Inoata scufundat mult in apa si sta pe diferite suporturi pentru a se usca, la fel ca ceilalti cormorani. Zboara cu batai de aripi mai dese decat ale cormoranului mare, intercalate cu scurte planari. Zboara mai rar in formatie liniara. Glas ca un latrat, in perioada de cuibarit.

38

L91 cm. Prezent aproape tot timpul anului in special in baltile Deltei Dunării, cuibareste în salcii, în colonii. Clocitul are loc in luna aprilie, uneori mai tirziu, dacă a fost deranjat de om în timpul pregatirii de cuibarit. Ouale, în număr de 3—4, sunt albastrui, acoperite cu o crusta calcaroasa, rugoasa. Incubatia dureaza 28—30 de zile; puii devin zburatori după circa 8 saptamani. Corpul este negru, cu reflexe aramii pe spate si cu alb la baza ciocului si regiunea coapselor. In prezent numarul lor este împuţinat fiind vinat pentru pagubele aduse sectorului piscicol. Iarna, o parte din pasari se retrag la malul marii, iar altele migreaza mai spre sud, in special in preajma tarmurilor Greciei.

4

L 23. Specie comuna in centrul si S Europei in regiuni deschise adesea stancoase; de asemenea,in localitati. Cuibareste in scorburi de copaci, pe stanci, gauri in rape si cladiri. Corp indesat, cap lat cu crestet plat, picioare lungi. Nu are o tinuta atat de dreapta ca restul bufnitelor. Cand este agitata face „plecaciuni“. Foloseste stalpii si sarmele de telegraf ca posturi de observatie. Zbor ondulatoriu ca cel al ciocanitorii. Prada: rozatoare, pasari, insecte, rame etc. Activa atat ziua cat si noaptea. Strigatul teritorial usor de deosebit de cel al ciusului, fiind mai prelung, cu o tonalitate inalta in final „chiu-u“. Femela are si o versiune in falset. Se mai aude adesea si un fel de mieunat puternic, patrunzator „chiuu“. Strigat de alarma ascutit, exploziv, ca cel de chirighita „chit“, repetat.

31

L30. Destul de rara – raspandita in S si E Europei, in regiuni deschise cu copaci mari, scorburosi. Cuibareste in scorburi, uneori pe darapanaturi, etc. Albastrul pal de pe corp si aripi are un anumit luciu, astfel ca la lumina puternica a soarelui pare albastru ultramarin, iar seara albastru verzui. Spate maro castaniu deschis, cotul aripii si partea inferioara a tectricelor alare de un albastru-violet intens. Juv. are un colorit mai sters si mai maro, gatul si pieptul fiind slab dungate cu maro-cenusiu. Se observa stand frecvent pe sarme telegrafice sau pe crengi sau cioturi de copaci, zboara in jos spre sol si prinde insecte mari comportandu-se ca sfranciocul rosiatic. Zbor asemanator cu cel al stancutei, dar mai rapid, cu batai mai viguroase de aripi. Zborul nuptial consta dintr-o plonjare pe durata careia se inclina dintr-o parte in alta (rotiri pe jumatate), ca nagatul. Strigate: „cioc-cioc“ (ca cele de cotofana si stancuta), alaturi de: „rrac, rrac“ (ca cele produse de gaita).

 16

56 cm. Este pasare de rara cuibarind in special in Delta Dunarii, in colonii mixte,  indeosebi in salciile pitice, presarate in masa stufului. Cele 3—5 oua verzui-albastrui sunt clocite incepind din lunile aprilie-mai, clocitul fiind asigurat de ambii soti. Incubatia  dureaza 22—24 de zile. Puii parasesc cuibul inainte de a putea zbura, catarandu-se cu multa abilitate printre crengi. Coloritul egretei mici este alb imaculat. In perioada reproducerii isi dezvolta frumoasele pene ornamentale pe cap si in regiunea spatelui, mult cautate in trecut ca podoabe vestimentare. In prezent, specia s-a inmultit foarte mult mai ales in urma incetarii urmaririi ei de catre om pentru penele ei ornamentale. Toamna migreaza spre tinuturile de iernare din jurul Marii Mediterane.

10

90 cm. Se intalneste in anotimpul cald indeosebi in Delta Dunarii. Vanata in trecut pentru  penele ei ornamentale mult cautate, in prezent este imputinata in urma modificarii  conditiilor ei de trai de catre om. Penajul este alb uniform. Cuibareste prin intinderile de stuf, in locuri mai putin expuse inundatiilor, ferite de zgomot. Ponta, alcatuita din 3-4 
oua albastru-verzui deschis, este depusa in aprilie-mai; clocitul este asigurat de ambii  parteneri; incubatia dureaza 25—27 de zile. Toamna pleaca pentru iernare in tarile din jurul
Marii Mediterane. In iernile blande unele exemplare raman in zona apelor neinghetate in  regiunea estica a Deltei.
Desi ocrotita intens in ultimele decenii, egreta mare este rara, datorita comportamentului  sau specific, anume de a se acomoda greu cu prezenta omului in mediul sau de viata.

 2

33 cm. Este frecventa vara in baltile mici sau la marginea baltilor mari cu vegetatie  bogata. Innopteaza in tufisuri sau arbori mici. Pare o lisita in miniatura cu care se aseamana si la penaj, dar care are carunculul de la baza ciocului rosu si nu alb ca la  lisita. Poate inota si se scufunda foarte bine cu toate ca degetele nu au membrane sau lobi inotatori, ci sunt mult alungite spre a-i permite mersul pe frunzele plutitoare. Cuibareste  in vegetatie, la mica inaltime, aproape de suprafata solului sau in arbori mici, dar si la oarecare inaltime spre a fi ferita de cresterile viiturilor. Adesea foloseste si cuiburi  vechi de mierle, gaite, turturele etc. Ponta consta din 5—7 oua nisipii, cu puncte brun-roscate, depuse prin luna mai. Ambii soti clocesc alternativ, circa 20—21 de zile. In  mod curent au loc doua clociri pe sezon. Toamna migreaza spre locurile de iernat din vestul  Europei, in jurul Marii Mediterane si in sud-vestul Asiei.

 34

76—89 cm. Este singura specie de gasca clocitoare la noi. Isi face cuibul indeosebi in  Delta si in zona complexului lagunar Razelm, sosind primavara si plecind toamna. Cuibareste 
in stufarii dese si pe plaur vechi. Depune 5—6 oua albe-crem, cam pe la inceputul lunii  aprilie. Femela cloceste timp de 28—30 de zile. Masculul sta prin apropiere, iar dupa ecloziune insoteste si apara familia. Corpul este cenusiu cu dungi curmezise subtiri.  Aceasta specie este stramosul multor rase de giste domestice cu care se incruciseaza adesea. In iernile blinde, populatii nordice, la care se pot asocia si exemplare ce au clocit la  noi, ierneaza uneori in lagunele marine si baltile neinghetate. Insa, de cele mai multe ori iarna majoritatea pasarilor migreaza spre tinuturile din nord-estul Marii Mediterane.

28

 

23 cm. Este raspandit pe tot cuprinsul tarii, mai ales in regiunile joase, cu arbori  scorburosi, in paduri luminoase, cu spatii largi descoperite in jur, urcand si pe vaile raurilor. Coloritul corpului este negru, cu chenare mai deschise la penele spatelui si cu  reflexe intense verzi si violacee pe cap si piept. Cuibareste in scorburi, dar si in gauri de ziduri, stuful acoperisurilor, stalpi de beton, dovedind multa incredere fata de  apropierea omului. Ponta, depusa prin aprilie, este formata din 5—7 oua albastre-deschis, a caror incubatie de 13—14 zile, este efectuata de ambii parteneri. Creste si doua generatii de pui pe sezon. Populatiile din nordul arealului se retrag iarna spre sud-vestul Europei. Carduri mari se intalnesc si iarna, indeosebi in sud-estul tarii, mai ales ca pasari venite  din nord. Imita cantecele altor pasari.

 14

150 cm. Vine in tara noastra numai in sezonul cald si cuibareste indeosebi in baltile  Deltei Dunarii, isi instaleaza cuibul in stufarisurile nepatrunse sau pe plaurul vechi, fixat. Pe la inceputul lunii mai depun 4—6 oua albe-fumurii, pe care le clocesc indeosebi  femelele, timp de 34—36 de zile. Masculul apara familia cu indarjire. Bobocii au penajul cenusiu, care devine complet alb abia in anul al treilea. Iarna migreaza spre sudul Marii  Caspice, in Delta Nilului si in estul Marii Mediterane. In iernile blinde, unele populatii nordice, la care se pot asocia si exemplarele ce au cuibarit la noi, ierneaza in lagunele  Marii Negre ori in preajma baltilor neinghetate din interiorul tarii.
Datorita frumusetii si raritatii sale, lebada alba este ocrotita de lege. In gradinile  zoologice si pe lacurile din parcurile mari ale oraselor ea formeaza una dintre cele mai apreciate pasari decorative, avind o mare capacitate de a se imblinzi.

 15

 

L86 cm Pasare de vara pentru tara noastra, se găseste in special in baltile Deltei Dunării. Are coloritul alb cu putin galben la baza ciocului si pe gat. Se întalneşte foarte rar in ultimele sdouă decenii, datorita patrunderii tot mai mult a omului în habitatul său. Cuibareste, de regula, in colonii mici, instalandu-si cuibul in mijlocul stufariilor dese. In luna mai depune 3-5 oua albe, stropite usor cu pete ruginii la capatul rotund. Durata clocirii este de 24—26 de zile, aceasta fiind asigurata de ambii parteneri, cu schimbul. Hrana consta din diferite nevertebrate. Toamna migreaza spre valea Nilului, Africa centrala şi de sud-vest.

7

14 cm. Este intalnit la noi, in tot timpul anului, vara mai ales in padurile de munte si  mai putin in cele de campie, iar iarna mai ales in padurile de ses, in parcurile si  gradinile oraselor. Penajul la ambele sexe este cafeniu cu o pata ruginie pe barbie si  piept. Adesea populatiile de iarna de la noi sunt formate si din exemplare nordice, care  coboara spre sud. Cuibareste in scorburi, sub maluri ori trunchiuri cazute. Cuibul cuprinde  5—6 oua albastre, patate cu ruginiu, fiind complet pe la inceputul lunii mai; femela  cloceste singura, timp de 13—14 zile. Iarna se aud adesea cantind, in locurile unde s-au  instalat. Pentru unele populatii ale speciei, locurile de iernare sint in sudul Europei,  nordul Africii si sud-vestul Asiei.

11

27 cm. Este foarte comuna, frecventa mai ales in padurile joase si de deal, numeroasa in  zavoaiele apelor, taieturi de paduri, gradini si parcuri publice, dar si in padurile montane  
de foioase, pe vaile raurilor. Masculul este negru, femela cafeniu-inchis. Cuibareste la  mica inaltime de sol, in tufisuri, boschete; foloseste si lut la constructia cuibului. Ponta completa se intalneste inca din luna aprilie, mai ales la populatiile din parcurile  oraselor. Cele 4—5 oua albastrui-verzui, stropite cu brun, sunt clocite de femela timp de  14—15 zile. Pe vara apar 2—3 randuri de pui. La noi mierla neagra este sedentara, putand sa  ne viziteze iarna si exemplare din regiunile muntoase carpatine ori mai nordice. Nord-estul 
Africii si sud-vestul Asiei sint cartierele lor de iernare.

19

32 cm. Este una din speciile cele mai cunoscute ale acestui grup, cuibarind frecvent pe  linga aproape toate baltile din tara noastra. Teritoriul cuibului este aparat de mascul cu 
inversunare. Ponta este alcatuita din 4 oua verzui, cu pete intunecate, fiind completa in  lunile aprilie—mai. Incubatia dureaza 26—27 de zile, clocitul fiind asigurat de ambele sexe.
Spatele si aripile sunt negre-verzui, crestetul si gusa negre. Penele de pe cap formeaza un  mot arcuit in sus. Obrajii si partea inferioara sunt albe. In afara populatiilor care se 
intilnesc iarna, indeosebi in sudul tarii noastre, majoritatea populatiei acestei specii se  indreapta spre tinuturile din Europa de vest, tarile din jurul Marii Mediterane si sudul  Asiei.

29

Pasarea ogorului – Burhinus oedicnemus
 
40 cm. Este bruna cu aripile partial negre, iar picioarele sunt galbene. Are un cap mai deosebit, cu ochii foarte mari. La noi este oaspete de vara care cuibareste mai ales in Dobrogea, in zone de stepa, nisipuri, etc. Este o specie destul de rara cu efectivul in scadere.

 30

 L 140-175, A 270-330. Specie rara al carei numar este in scadere. In Europa probabil 3.500 de perechi clocitoare. Vara pot fi gasiti in principal in regiunile lacustre din SE Europei (majoritatea in Delta Dunarii), iarna si in zone de coasta si golfuri. Cele doua specii europene se deosebesc in primul rand dupa coloritul aripilor: pelicanul comun are remige negre si subalare albe, la pelicanul cret ele sunt gri albicioase. Ambele specii, imaturii sunt maro-cenusiu deasupra si de un alb-murdar dedesubt. Pelicanul comun imatur este de o culoare vizibil mai inchisa deasupra si are un sac gular galben. Penajul de pe frunte are o forma ascutit-triunghiulara spre cioc; iar picioarele sunt roz-maronii. Pelicanul cret imatur este gri-crem deschis deasupra, are un sac gular cu slabe nuante roz, marginea anterioara a fruntii aproape dreapta. Cand inoata, corpul lor intra putin in apa. Sunt greoi pe sol, dar zboara cu multa usurinta, cu batai de aripi incete, urmate de planari. De obicei zboara in linie. Deseori se rotesc in stoluri si in formatie . Se poate ridica la mari inaltimi.

112

210

L18. Cubareste in lungul raurilor si canalelor incet-curgatoare, cu maluri nisipoase, abrupte in care isi sapa cuibul. Adesea intalnit pe iazuri bogate in peste. Deseori, in iernile grele, populatia este decimata. Cap mare, cioc lung, aripi late, picioare si coada scurta. Deasupra de un albastru sau verde stralucitor, in functie de directia razelor de lumina. Dedesubt portocaliu rosiatic. Ciocul masculului este negru cenusiu, in timp ce la femela este rosu la baza mandibulei (la unele femele culoarea rosiatica domina griul). Sta pe crengile copacilor, deasupra apei, sub poduri, etc. putand ramane nemiscat ore in-tregi, fiind foarte greu de reperat. Plonjeaza pentru a prinde peste cu capul in jos, de obicei, de unde pandea, dar si dupa ce zboara pentru scurt timp pe loc deasupra apei. Destul de sperios. Zbor rapid, fluieraturi inalte, ascutite: „tiii,tiii“. Atunci cand doua pasari se intalnesc pot fi auzite adevarate explozii de fluieraturi, cu intensitati descendente.

33

L30 cm. Se intilneste mai ales in regiunile joase ale tarii, in campie si mai rar in golurile alpine. Coloritul este cafeniu-deschis cu gatul si gusa cenusii. Pe albul pieptului, se afla o pata cafenie-inchisa, mai pronuntata la mascul. Potarnichea este monogama, traind insa in cirduri in afara epocii de cuibarit. Apartine celor mai prolifice specii de la noi si chiar comparativ cu multe alte specii de pasari, depunand adesea peste 20 de oua intr-o ponta. Cuibareste in ierburi, pe sol; ouale verzi-galbui sau brun-maslinii, in numar de 10—20, sint depuse in mai si sunt clocite numai de femele, timp de 23—24 de zile. Desi sedentara, in lipsa hranei potarnichea hoinareste de la un loc la altul.

21

Prigoriile, albinareii sau mancatoarele de albine sunt pasari migratoare, care fac parte din subordinul Meropes, familia Meropidae. Se numara printre pasarile cele mai viu colorate din Lumea Veche. Sunt reprezentate prin numeroase specii in Africa si 24 de specii din genul Merops, distribuite in Europa si Australia.Se remarca printr-un cioc lung, subtire si usor inconvoiat, aripi lungi si ascutite, picioare scurte si slabe si printr-un penaj divers si viu colorat. Aduce la infatisare cu o mierla, fiind, insa, mai zvelta decat aceasta, cu pliscul mai lung, mai fin si mai subtire si cu coada, de asemenea, mai lunga.
Se hraneste in special cu viespi si albine, nefiind afectate de veninul acestora. Isi urmareste prada, prin deplasarea capului, fixand-o frontal cu multa precizie. Prigoria este una dintre putinele pasari care se pot uita drept inainte cu ambii ochi, peste varful ciocului. Odata prinsa, insecta este lovita mortal, apoi faramitata si inghitita. Miscarea brusca pe care o executa pentru a-si anihila prada este una instinctiva, fapt pentru care se poate produce si in gol, ca de pilda, in timpul dansului nuptial. Diferenta intre masculi si femele este greu de observat la prigorii, fiecare sex comportandu-se aproximativ asemanator: confectionarea galeriilor, ca si clocitul se fac, cu schimbul, de catre ambii parteneri. In timpul imperecherii are loc o hranire cu caracter ceremonial a femelei de catre mascul. Galeriile sunt confectionate in vederea clocitului. Prigoriile sapa cu ciocul in malurile lutoase, iar pamantul este dat afara cu picioarele. Pot sapa in adancime pana la 2m. La capat galeria se largeste, formand una sau doua camere, dedicate clocitului. Timpul necesar executiei este de 10 zile. Sapte zile mai tarziu, cei doi parteneri incep sa cloceasca, inlocuindu-se la fiecare 15-20 min. Durata de clocire este de 22 de zile, femela depunand 5 pana la 7 oua, pe un pat de ingluvii. Legaturile intre prigorii sunt deosebit de puternice: o prigorie nu smulge niciodata hrana alteia, galeria de cuibarit poate fi vizitata de ceilalti membrii ai coloniei. Noaptea obisnuiesc sa doarma in siruri, apropiate unele de altele, cu corpurile drepte si capul tinut vertical in sus, si nu in penajul de pe umar cum obisnuiesc celelalte pasari.

41

 

25–30cm .Oaspete de vara, intalnindu-se in toata tara, in zonele cu iarba scurta. Pasare inconfundabila, recunoscuta dupa creasta portocalie de pe cap pe care o poate desface sau strange. Pe spate si aripi are dungi albe cu negru. Prezinta cioc lung si usor curbat in jos. Zborul este neregulat, haotic, gen fluture. Produce un sunet caracteristic si inconfundabil : “pu-pu-pu”. Se hraneste la sol cu insecte, viermi. Isi stabileste cuibul in general intr-o scorbura sau gaura in copac, pe care o captuseste cu fecale urat mirositoare ce actioneaza ca un scut impotriva pradatorilor.Prezenta in lunile calde in toata tara, cuibaresc in arbori si se hranesc in zonele inierbate.

27

50—60 cm. Este una dintre speciile cele mai frecvente de rate clocitoare, fiind stramosul  multora din rasele de rate domestice. Se intilneste tot timpul anului, fiind prezenta  indeosebi in tinuturile joase, cu balti si stufarisuri. Masculul are penajul cenusiu-brun,  cu gusa roscata si capul verde. Femela este de un cafeniu criptic. Cuibareste pe sol, in  ierburi, in scorburi si chiar in cuiburi vechi de cioara, fiind o specie cu o extraordinara  putere de adaptare la schimbarile habitatului. Ponta este depusa timpuriu, prin martie —  aprilie si consta din 8—12 oua maslinii. Clocitul si grija puilor sunt asigurate numai de  femela. Incubatia dureaza 28 de zile. Puii de indata ce au iesit din ou si s-au uscat, pot  sa inoate si sa se scufunde. Iarna, in afara exemplarelor clocitoare, sosesc la noi si unele populatii din nordul Europei. In iernile aspre, cand baltile ingheata, rata mare se intilneste in fata gurilor Dunarii ca si pe riurile si piraiele neinghetate. Nordul Africii  si tot sudul Asiei formeaza insa cea mai importanta regiune de iernare a acestei specii.

32

Binecunoscuta randunica, numita si vestitoarea primaverii face parte din familia  Hirundinidae si este o pasare de dimensiuni mici. Randunica are o dimensiune de 13 – 20 de  cm si traieste in Asia, Africa, America de Nord si Europa. Dintre toate speciile, cea mai  cunoscuta este randunica domestica (hirundo rustica). Aceasta are pieptul alb, capul de  culoare negru-albastrui, iar corpul i se termina intr-o coada formata din doua pene lungi si subtiri.Randunica isi construieste cuibul in locurile in care poate gasi cu usurinta hrana, aceasta  constand in musculite, libelule si tot soiul de insecte. Felul in care isi amplaseaza cuibul este foarte interesant deoarece ii dau o forma semicirculara, unind pietricele intre ele cu mal. De asemenea, cuibul este captusit cu paie si puf pentru a oferi cat mai mult confort  puilor, iar construirea adapostului dureaza aproximativ o saptamana. Frumoasa pasare migratoare isi prinde hrana din zbor si se misca cu o viteza de 160 de  km/ora, schimbandu-si directia foarte brusc si rapid. Din aceasta cauza are nevoie de spatii largi in care sa se deplaseze, cum ar fi campiile sau chiar parcurile din marile orase.

18

L18. Cuibareste in regiuni deschise, cu tufisuri si in luminisuri. Masculul are spate maro-castaniu, crestet si ceafa gri-cenusii, coada neagra cu alb, partea inferioara a corpului alb-rozie. Femela si juv. sunt maro cu linii transversale semilunare pe spate si pe piept. Ocazional, femelele pot avea un colorit mai contrastant si pot fi chiar foarte asemanatoare cu masculii, totusi, partea inferioara a corpului prezinta intotdeauna liniile caracteristice, iar coada este maro cu putin alb la baza bordurii rectricelor externe. Strigat scurt, dur: „zec“ sau chiar „chec“. Cantecul nuptial de slaba intensitate, cu imitatii dupa cantecul altor pasarele.

13

12

42 cm. Cuibareste rar in Romania; traieste in vestul tarii depunand ouale pe sol in  vecinatatea apelor. Este de fapt o specie de pasaj prin luna mai in regiunile nordice din  delta Dunarii. In timpul verii, partea anterioara a corpului este cafeniu-roscat cu  pantecele albicios, iar arpile sunt brun-censii; iarna penajul devine cenusiu-maroniu.  Femelele sunt mai mari decat masculii, fiind colorate viu. Sitarul de mal ierneaza in vestul si sud-estul Europei.

25

Oaspete de vara la noi in tara, specie protejata, amenintata cu disparitia pe scara globala. Coloritul este brun-roscat, cu nuantele de rosu-purpuriu in penaj. Are gatul foarte lung si  subtire, cu pene lungi pe ceafa palid – ruginii. In zbor, curbura gatului este putin rotunjita in forma de “S”. Ca talie, comparativ cu barza, este mai mic. In caz de pericol se camufleaza intr-un mod asemanatoar cu buhaiul de balta. Se hraneste cu peste, mici amfibieni. Cuibareste in stufarisuri, preferand coloniile mici, impreuna cu alti starci. Femela depune  intre 3 – 6 oua albastre in lunile aprilie-mai, iar incubatia dureaza intre 26 – 28 de zile.
Prezent pe timpul verii in regiunile mlastinoase si baltile din Delta Dunarii, toamna  migrand catre partile vestice ale Asiei si Africa.

9

L 96 cm . Este specia cea mai numeroasa si raspandita de starci din Europa. In prezent, specia este diminuata din cauza desecarii multor balti pe malurile unde isi aveau habitatul cat si din cauza combaterii de catre om.Este usor de recunoscut datorita dimensiunilor sale, fiind cel mai mare din neamul starcilor de la noi. Penajul este predominant gri, cu gatul si pieptul albicios. Zboara la inaltimi mari, cu aripile usor arcuite. Se caracterizeaza prin modul in care pescuieste, stand nemiscat, cu gatul teapan, pandind pestele, pe care il prinde printr-o miscare extrem de rapida cu ciocul.
Cuibareste de regula in stufaris, in colonii, in locuri greu accesibile. In lunile aprilie-mai depune 4 -5 oua de culoare albastru-verzui, a caror clocire este asigurata de ambii parteneri, alternativ. Incubatia dureaza intre 25-28 de zile.
Vara, exemplarele de starci cenusii se intalnesc in diferite regiuni cu balti ce sunt inconjurate de stufarisuri, mai ales in Delta Dunarii. Odata cu sosirea toamnei, migreaza spre locurile de iernare din sud-vestul Europei si nord-estul Africii.Unele exemplare raman la noi in iernile blande.

 1

 Starc galben- Ardeola ralloides  – Squacco Heron

 L 45, A 87. Raspandit local in SE Europei in regiuni mlastinoase, delte, lagune si balti unde cuibareste in tufisuri sau copaci, de obicei impreuna cu alti starci, in colonii. Caracteristice sunt: corpul si capul ocru pal care contrasteaza cu aripile si coada de un alb ca zapada. In teren, atunci cand pasarea sta pe loc pare maronie, dar cand se ridica in zbor devine aproape complet alba. Se deosebeste de starcul de cireada si prin culoarea ciocului (in perioada de cuibarit verde-galbui cu albastru si cu varful negru, in restul anului verzui). Isi petrece ziua deseori in copaci sau tufisuri. Isi cauta hrana mai ales in amurg. In afara cuibaritului este predominant solitar. Zbor lent, clatinat. Strigat strident si aspru „carr“, asemanator cu al ratei mari, care se aude in colonie. In rest este tacut.

51

 L 60, A 112. Intilnit in S si centrul Europei, in regiuni cu mlastini si balti de apa dulce sau sarata. Cuibareste in copaci in colonii cu alti starci. Adultul se distinge printr-un corp robust si penajul colorat in negru, gri si alb;gat si picioare relativ scurte. In zbor se etaleaza culoarea deschisa a aripilor.Juv.difera mult de adulti, fiind maro cu numeroase pete cafenii deschise. Deseori isi petrece ziua ascuns in copaci sau tufisuri. Uneori poate fi vazut in cautare de hrana in timpul zilei, dar cel mai adesea dimineata si in amurg. In zbor gatul strans nu se distinge din cauza penajului bogat; picioarele depasesc cu putin varful cozii. Strigat aspru, „cuac”, se aude mai ales seara.

6

L 60, A 90. Intalnit in regiuni mlastinoase, lacuri, balti etc. Cuibareste in SE Europei in colonii, de obicei in stufarisuri, tufe sau in copaci. Juv. pot hoinari toamna departe de ariile de cuibarit.Caracteristice pe teren sunt: ciocul lung si curbat si (de la distanta) penajul uniform negricios. Mai de aproape se pot observa:culoarea maro-rosiatica de pe cap si corp, o pata cu irizatii verzi pe aripa si baza alba ingusta a ciocului. In penaj de iarna capul si gatul sunt de culoare neagra-maroniu, stropite cu mici pete albe. Juv. se aseamana cu ad. in penaj de iarna, insa are mai putine puncte albe, iar spatele si partea superioara a aripii sunt mai mate si mai maronii. Zboara in stoluri in siruri lungi, cu batai de aripi relativ rapide combinate cu scurte faze de planare, asemanatoare cu ale cormoranului mic (de la distanta sunt posibile confuzii). In zbor gatul este tinut intins. Strigate dure, puternice, de diverse tipuri.

 81

 Vanturel de seara – Falco verspertinus

L 28-33, A 67-76. Specie destul de comuna in SE Europei in stepe si terenuri deschise, cultivate, cu palcuri de copaci. Cuibareste colonial, de obicei in cuiburi de cioara de semanatura. Se aseamana cu vanturelul rosu in comportament, dar are aripile proportional mai lungi si coada mai scurta, fiind astfel foarte asemanator cu soimul randunelelor. Adesea sta pe firele electrice. Este capabil sa zboare pe loc. Prinde insecte zburatoare ca soimul randunelelor, adesea in amurg, vanand in stoluri mici. Masculul este gri ca ardezia cu remigele mai deschise, cu „pantaloni“ si subcodale rosii-ruginii. Femela este dungata cu gri pe spate, dedesubt este crem cu striatiuni fine ruginii;

7

DSC01524

Comments are closed.